Tavane rigips și pereți rigips

Tavane rigips mod de lucru finisaje.

Finisarea pentru tavane rigips cu structură de susţinere fixată la roşu direct de planşeu realizează o suprafaţă de închidere a spaţiului, plană, care poate fi vopsită sau tapetată.

Acest sistem, tavane rigips, este folosit mai ales la renovarea tavanelor care prezintă greşeli de execuţie. În afara unei acoperiri lipsite de rosturi pe suprafeţe mari se pot realiza – folosindu-se casetele rigips – diferite accente optice.

Tavane rigps suspendate cu structură de susţinere de lemn sau metal se folosesc pentru a reduce înălţimea încăperilor sau pentru a ascunde instalaţiile montate în golul rămas. În plus, prin combinarea de tavane rigips suspendate cu materiale fonoizolante din fibre minerale, se pot obţine îmbunătăţiri suplimentare:

• reducerea costului de încălzire, prin îmbunătăţirea izolaţiei termice;
• îmbunătăţirea izolaţiei fonice aeriene a planşeului existent cu valori de până la 8 dB;
• scăderea nivelului fonic şi reglarea ecoului prin panouri rigips cu goluri şi şliţuri;
• creşterea rezistenţei la foc a construcţiei.

Pereţi rigips

Prin folosirea pereţilor de montaj rigips pot fi obţinute – în comparaţie cu sistemele convenţionale de realizare a pereţilor de compartimentare – avantaje relevante din punctul de vedere al costurilor.

Spaţiul liber din interiorul pereţilor este ideal pentru amplasarea raţională a diferitelor tipuri de instalaţii, iar suprafaţa instantaneu uscată a peretelui poate fi vopsită, tapetată sau lambrisată fără întârziere. Sistemele rigips suportă orice comparaţii şi din punct de vedere al izolaţiei fonice şi al rezistenţei la foc, iar greutatea peretelui este de numai 25 – 50 kg/m2. Sistemul cel mai folosit este cel cu montanţi şi structuri de susţinere de metal. Se pot însă folosi şi structuri de susţinere din lemn, de exemplu montanţi de 6X6 cm. În funcţie de cerinţele fizice şi constructive ale construcţiei, se pot realiza pereţi simpli sau dubli. Calităţile fizice şi statice ale pereţilor rezultă din conlucrarea structurii de susţinere cu panourile rigips şi cu straturile izolante interioare din interiorul peretelui. În acest fel rezultă elemente de construcţie adaptate la diferite condiţii constructive. În cazul unei modificări a funcţiunii clădirii, pereţii de montaj rigips se pot demonta fără mari eforturi.

Plăcile din gips-carton reprezintă componenta de bază în construcţia de interioare din gips-carton marca Rigips. Plăcile din gips-carton sunt realizate din ipsos şi un carton special deosebit de rezistent. Montaj rigips sau gips carton şi avantajele materialelor uscate pentru pereţi sau tavane false.

Toate plăcile din gips-carton marca Rigips nu sunt în nici un fel dăunătoare sanatăţii şi sunt neinflamabile.

Utilizarea acestora pentru interior accelerează procesul de realizare a construcţiei datorită absenţei proceselor umede. Se înregistrează economii şi datorită greutăţii lor reduse nu suprasolicită structura de rezistenţă a clădirii. În acelaşi timp, folosirea acestora contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, deoarece reglează umiditatea în interior. Plăcile din gips carton nu sunt destinate construcţiilor portante şi nu sunt indicate pentru a fi folosite la exterior.

Tavane rigips și pereți rigips pentru compartimentare și estetică realizate cu specialiștii gips cartonului RomArt.